În 1735, John Peter Zenger, jurnalist la New York Weekly Journal, a fost dat în judecată pentru calomnie, după ce a publicat cîteva articole în care critica autorităţile. Cazul a produs vîlvă şi a devenit unul dintre pilonii conceptului de libertate a presei: presa are dreptul să critice autorităţile, dacă se bazează pe argumente solide. În 1791, Primul Amendament din Constituţia SUA a fost votat, amendament care stă la baza libertăţii presei.
În 2016, în România, discuţiile privind definirea conceptului de „libertate a presei“ sînt încă aprinse, neaşezate şi dau naştere abuzurilor.
În ultimele zile, conceptul de libertate a presei a fost pus pe tapet, vehement, cu surle şi trîmbiţe. Angajaţii televiziunilor din trustul Intact, somate de către ANAF, în baza unor decizii juridice, să evacueze sediile din care emit, au ridicat imediat stindardul nobil al libertăţii presei, o libertate în care mai mult de jumătate dintre români nu cred (conform sondajului realizat în cadrul proiectului FreeEx, al ActiveWatch). A urmat implicarea politică: într-un comunicat de presă emis de ALDE se menţionează, printre altele, încălcarea dreptului la liberă exprimare şi, extins, încălcarea libertăţii presei: „Libertatea de exprimare este un drept fundamental al cetăţenilor, pe care nici o instituţie a unui stat nu poate şi nu trebuie să o îngrădească. Conform articolului 30 din Constituţia României, alineatul 4, «Nici o publicaţie nu se poate suprima.» În orice societate democratică este nevoie ca presa să fie liberă, să nu fie constrînsă şi limitată de acţiunile instituţiilor statului. O asemenea acţiune în forţă împotriva unei instituţii de presă este neconformă cu principiile fundamentale ale democraţiei.“
Ce să mai citim?
Robotul ADN ar putea ucide celulele canceroase
SARS a fost o boală relativ rară; la sfârșitul epidemiei, în iunie 2003
De asemenea, Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, într-o intervenţie telefonică în direct într-o emisiune a Antenei 3, a declarat că „este necesar să luăm atitudine acum faţă de o încercare de suprimare a libertăţii presei, înainte de a fi prea tîrziu să acţionăm. Acelaşi lucru se poate întîmpla mîine unei alte instituţii de presă, dacă libertatea de exprimare nu este respectată“, solicitînd, totodată, o luare de poziţie a premierului Dacian Cioloş.
Iar de aici, bulgărele a luat-o la vale. Atît premierul, cît şi preşedintele României, Klaus Iohannis, au fost atraşi într-un circ mediatic, somaţi să dea declaraţii, interpretabile, şi de o parte, şi de alta a baricadelor. Căci, vorbind despre scandalul produs de intervenţia ANAF, vorbim despre un real război între susţinătorii Antenelor şi cei care le contestă.
Mărul discordiei, libertatea presei, a fost aruncat în ring.
Un concept vehiculat cu prea multă uşurinţă într-o ţară în care abuzurile reale asupra presei sînt cu adevărat grave, dar trecute de multe ori cu vederea, o dată pentru că jurnaliştii se tem să nu-şi piardă locul de muncă sau pentru că ei înşişi devin partizani ai politicii patronului, pierzîndu-şi menirea etică de jurnalist.
O precizare: pentru a demonstra încălcarea libertăţii presei, în cazul evacuării sediilor televiziunilor trustului Intact, este adus în discuţie acel articol 30 din Constituţia României, conform căruia „nici o publicaţie nu poate fi suprimată“. Se ignoră însă faptul că licenţa de funcţionare a televiziunilor trustului Intact nu a fost retrasă. Deci, tehnic, nu este vorba despre suprimarea dreptului la liberă exprimare. Bineînţeles, chichiţe argumentative pot exista: dacă sînt daţi afară din sedii, înseamnă că se caută o portiţă perversă de a întrerupe emisia, adică de a le pune pumnul în gură – după cum declară angajaţii Antenelor şi susţinătorii lor.
Lucrurile sînt însă mai complicate, dacă ne referim la conceptul de libertate a presei şi la abuzurile care se fac atunci cînd pervertim conceptul şi îl manipulăm pentru a arunca cu praf în ochii opiniei publice.
Într-o lucrare ştiinţifică asupra fenomenului abuzului conceptului de libertate a presei, realizată de către Milan Palevici şi Srdjan Djordjevici, profesori la Universitatea de Drept din Kragujevac, Serbia, se menţionează următoarele:
„Abuzul libertăţii de expresie, sau mai degrabă abuzul mass-media şi al derivatelor acestora, are implicaţii profunde asupra drepturilor omului. Iar acest lucru se întîmplă mai ales în cazurile în care mass-media promovează conflictele de război sau incită la violenţă, sau, cu alte cuvinte, în cazurile în care mass-media abuzează de puterea ei pentru a gira conflictele de război sau violenţa, dar şi pentru a relativiza concepte precum «ce este rău» sau «infracţiuni». (…) Pericolele abuzului conceptului de libertate a exprimării şi pervertirea libertăţii presei cresc mai ales în perioade de criză politică şi de conflicte de război. În situaţiile unor tensiuni şi conflicte interne, mass-media poate deveni un cîmp de război, iar jurnaliştii sînt soldaţii puşi în primele rînduri. Pierzîndu-şi sentimentul etic şi conduita profesională, unii devin victime, alţii se transformă în complici la infracţiuni sau devin, ei înşişi, infractori. (…) Mass-media şi-a asumat noi dimensiuni, odată cu schimbarea climatului politic de după căderea Zidului Berlinului. Angajaţii din domeniu nu mai sînt învăţaţi să fie dedicaţi profesiei şi eticii, dar devin din ce în ce mai proactivi, iar trusturile de mass-media se transformă în subiecţi ai afacerilor îndoielnice, devalorizate de sacramentul profesional şi de etică“. (sursa: webology.org)
În ceea ce priveşte scandalul iscat de televiziunile trustului Intact, trebuie să ne amintim faptul că, în 2014, patronul trustului, Dan Voiculescu, a fost condamnat în justiţie, iar toate bunurile, inclusiv sediile din care emit televiziunile, au fost puse sub sechestru. De atunci, ANAF nu a întreprins foarte multe acţiuni pentru a colecta banii datoraţi statului. A urmat, în luna februarie a acestui an, demiterea şefului ANAF, Gelu Diaconu, şi a vicepreşedintelui, Mihai Gogancea Vătăşoiu, urmăriţi penal în prezent pentru implicarea în dosarul deputaţilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun, pentru „abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului“. Noul şef interimar al ANAF, Daniel Diaconescu, a fost numit în funcţia de vicepreşedinte pe 11 februarie, iar pe 15 februarie au fost emise notificările de evacuare pentru cei care lucrează în sediile trustului Intact. „Măsura a fost luată în vederea punerii în executare a măsurilor dispuse prin Decizia penală nr. 888/08.08.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, sentinţă definitivă“ – se arată într-un comunicat de presă emis de ANAF pe 18 februarie, ca urmare a presiunilor vehiculate de către angajaţii Antenelor.
Se pot specula multe, în ceea ce priveşte înlănţuirea de evenimente. Lucrurile sînt în desfăşurare. Pe de o parte, justificările reale şi legale există. Pe de altă parte, televiziunile trustului Intact au fost luate în colimator de ani de zile de către societatea civilă, care le acuză de dezinformare şi manipulare.
Din tot acest război, libertatea presei se alege cu o imagine din ce în ce mai pervertită. Interesele politice din toate părţile ies, şi ele, la iveală. Sentinţele definitive ale Curţii de Apel sînt contestate în clipa în care sînt aplicate, iar focusul se mută de la juridic înspre dezbaterea asupra libertății de exprimare.
Or, vorbind despre libertatea presei în România, raportul FreeEx, al ActiveWatch, din 2014-2015, punctează problemele reale: mai mult de jumătate dintre români cred că presa din România este mai degrabă „dependentă“ şi doar un român din cinci este de părere că presa este liberă. Mass-media tradiţionale sînt dominate de agenda patronilor sau finanţatorilor de presă. Majoritatea acestora sînt direct angajaţi în lupta politică, iar mulţi au dosare penale. Agenda publică este influenţată de vocile partizane care se războiesc într-o confruntare zgomotoasă, axată în principal pe atacuri la persoană împotriva adversarilor politici sau mediatici. Interesul public şi normele profesionale elementare precum echidistanţa, imparţialitatea, spiritul critic sînt abandonate şi înlocuite cu dubla măsură, propaganda făţişă în favoarea unor politicieni sau cu atacuri violente împotriva Justiţiei. Vocile independente se fac tot mai greu auzite în zgomotul partizan care domină spaţiul mediatic.
Acest text a fost realizat într-un program de parteneriat cu Osservatorio Balcani e Caucaso pentru Centrul European de Presă şi Libertatea Presei (ECPMF), cu sprijinul Comisiei Europene. Responsabilitatea pentru conţinutul acestui text aparţine exclusiv revistei Dilema veche şi nu se poate în nici un fel considera că el ar reflecta punctul de vedere al Uniunii Europene.
Articol de Stela GIURGEANU Vezi Sursa info AICI
Fondul de sprijin de urgență pentru media
Pentru a depăși situația critică în care se află media, deputații din comisia CULT au cerut CE să găsească o finanțare de urgență pentru presă.
Au fost deja luate unele măsuri pentru susținerea libertății media și protecția jurnaliștilor. În martie 2020, Uniunea Europeană a pus la dispoziție 5,1 milioane de EUR pentru finanțarea unor proiecte care urmăresc detectarea și împiedicarea încălcărilor libertății presei, identificarea riscurilor de pierdere a pluralismului și susținerea anchetelor transfrontaliere. Sursa info AICI
10 lucruri pe care le face UE pentru a combate coronavirusul
Libertatea presei nu este din păcate pe gustul tuturor
"Numărul foarte mare de jurnaliști aflați la închisoare în lumea întreagă evidențiază cât se poate de clar pericolele actuale la adresa libertății presei", spune președinta filialei germane a "Reporteri Fără Frontiere" (RFF), Katja Gloger. Prea multe guverne au reacționat la proteste, abuzuri sau crize precum cea declanșată de pandemia de COVID-19 cu represalii împotriva "celor care au transmis veștile proaste", a adăugat ea la prezentarea bilanțului anual al RFF.
Potrivit acestuia, la 1 decembrie 2020, se aflau în spatele gratiilor 387 de lucrători din mass-media. A fost dată publicității deocamdată doar prima parte a raportului - cea privind jurnaliștii întemnițați, răpiți și dispăruți. La începutul lui 2021, va fi publicată și a doua parte a bilanțului - cea privind jurnaliștii uciși în 2020. "În spatele fiecărui caz este soarta unui om amenințat de procese penale, privare de libertate pe termen lung și abuzuri, pentru că nu a cedat cenzurii și represiunilor", spune Gloger.
Relatări critice despre criza coronavirus, cu urmări drastice
Colega ei de la RFF Sylvie Ahrens-Urbane vine cu exemple concrete din Africa. Cunoscutul jurnalist de investigație Hopewell Chin'ono din Zimbabwe a cercetat acuzațiile aduse guvernului din țara sa privind cumpărarea la suprapreț a unor medicamente pentru COVID-19. "El a fost luat pe sus brutal din casa sa și aruncat în temniță." A petrecut acolo o lună și jumătate, eliberarea sa pe cauțiune a fost tot mereu respinsă.
La închisoare se află în continuare jurnalistul din Rwanda Dieudonné Niyonsenga. El este directorul televiziunii online "Ishema" și este acuzat că nu a respectat regulile anti-coronavirus impuse în țara sa. El ar fi fost arestat deja în aprilie, potrivit informațiilor deținute de "Reporteri Fără Frontiere", după ce relatase despre efectele regulilor impuse de stat asupra vieții publice. În ochii guvernului rwandez ar fi fost foarte deranjante probabil bănuielile lui Niyonsenga, potrivit cărora soldații ar fi folosit mijloace violente de impunere a interdicțiilor de părăsire a locuințelor.
Cei mai mulți jurnaliști închiși se află în China
Aceste cazuri din Africa ar confirma un trend global, crede RFF. Chiar dacă Africa a fost afectată mai târziu de urmările pandemiei decât Asia și Europa: "Vedem că și acolo atacurile asupra libertății presei au sporit odată cu extinderea epidemiei de coronavirus", spune Ahrens-Urbane. În timp ce epidemia a avansat rapid, între 15 martie și 15 mai au fost trimiși la închisoare de trei ori mai mulți jurnaliști decât în perioada similară a anului trecut. În total, până la finalul lui noiembrie au fost închiși 40 de jurnaliști "din cauza relatărilor lor privind pandemia".
Fii propriul tău nutriționist
Planet REBOOT
Votăm un Deputat BUN
Ttatăl fondator al Uniunii Europene.
Colonizarea de pe Marte !
La o privire pe harta lumii, Egiptul este țara africană cu cei mai mulți jurnaliști întemnițați (30). Pe locul întâi la nivel mondial rămâne însă China (117). Totalul de 387 la nivel mondial este doar cu doi mai scăzut decât în anul record 2019. Tot mai des ajung în spatele gratiilor femei din cauza activității lor jurnalistice. Actual sunt 42 de jurnaliste în închisoare, cu 35% mai multe decât în 2019. În Belarus și Iran sunt câte patru jurnaliste închise.
Cel mai cunoscut deținut din Europa: fondatorul Wikileaks, Julian Assange
"Fără milă" s-a dovedit în ultimul an mai ales guvernul din Belarus față de toate relatările jurnalistice. De la alegerile prezidențiale din 9 august, "Reporteri Fără Frontiere" a înregistrat cel puțin 370 de jurnaliști arestați. Aceștia relataseră despre protestele regulate de după realegerea controversată a președintelui Alexander Lukașenko. În majoritatea cazurilor, relatările au fost urmate de scurte perioade de arest. Între timp însă, în Belarus ar avea loc și primele procese penale împotriva unor jurnaliști, procese care "s-ar putea sfârși cu pedepse cu închisoarea pe termen lung" pentru jurnaliștii
În Europa, cel mai cunoscut deținut din media este fondatorul Wikileaks Julian Assange. Acesta se află în închisoarea britanică de mare securitate Belmarsh, unde așteaptă decizia privind extrădarea sa în SUA, un demers criticat pe plan internațional. Verdictul ar urma să fie pronunțat la începutul lui ianuarie. În actualul raport al "Reporteri Fără Frontiere" se arată că, în timpul pandemiei de coronavirus, condițiile sale de detenție s-ar fi "înrăutățit considerabil". Riscul de infectare și consecințele izolării ar reprezenta "din cauza sănătății psihice și fizice foarte precare a lui Assange amenințări serioase la adresa vieții sale".
54 de jurnaliști răpiți și patru dispăruți
RFF se declară extrem de îngrijorată de situația jurnaliștilor răpiți și dispăruți. În Africa, unde în 2019 niciun jurnalist nu era dat dispărut, sunt doi în prezent, conform informațiilor prezentate de Sylvie Ahrens-Urbane. Este vorba de o persoană din Mozambik și de una din Congo, despre care nu se știe nici azi "cine i-a răpit, dacă se mai află în viață și unde sunt în acest moment". Nu se știe nimic nici despre situația unei reportere din Peru și a unui reporter din Irak.
În mâinile răpitorilor s-ar afla acum 54 de jurnaliști, în trei țări afectate de războaie: Siria, Irak, Yemen. "Reporteri Fără Frontiere" se angajează pe multe niveluri pentru eliberarea jurnaliștilor întemnițați, răpiți și dispăruți. În cazul bloggerului iranian Ruhollah Sam, speranța într-un deznodământ fericit nu s-a confirmat din păcate: bărbatul a fost executat sâmbătă în Iran. Vezi Sursa info AICI
