Jurnalism

joi, 2 august 2012

Retragerea Sociala -Sindrom sau Afectiune

Sindromul retragerii sociale acute – unul dintre efectele unei societăţi bolnave

Motto: „Societatea occidentală contemporană, în pofida progreselor sale materiale, intelectuale şi politice, duce tot mai puţin la îmbunătăţirea stării de sănătate mintală a fiinţei umane şi tinde să submineze în individ securitatea personală, fericirea, raţiunea şi capacitatea de a iubi" - Eric Fromm, psiholog şi psihanalist

Vezi și

A apărut iniţial în Japonia. Acolo mii de adolescenţi şi tineri se rup de lumea în care trăiesc şi refuză timp de mai multe luni, sau uneori chiar ani, să iasă din camerele lor. S-a crezut iniţial că este o tulburare specifică societăţii şi culturii japoneze. Apariţia unor numeroase cazuri în ţările cu cel mai înalt nivel de trai din lume: SUA, Australia, Canada şi Marea Britanie face însă din această tulburare o problemă a civilizaţiei moderne. Psihologii vorbesc despre sindromul retragerii sociale acute ca fiind boala "junglelor urbane" înalt tehnologizate şi caracterizate de violenţă, nesiguranţă, competiţie acerbă şi lipsa unor valori autentice.

Un articol publicat de revista americană "Pavement magazine" atrage atenţia asupra acestui fenomen în continuă creştere. «Sindromul apare doar la adolescenţii din oraşe. Dintr-o dată, aceştia se închid în camera lor şi rămân acolo – uneori, ani în şir. Dacă părinţii acestor tineri încearcă să întreprindă ceva pentru a-i împiedica, aceştia ameninţă că se vor sinucide sau că vor deveni violenţi şi îi vor ataca. În consecinţă, părinţii nu fac nimic.

Andy, un adolescent american de 17 ani nu şi-a părăsit camera de opt luni. El era tachinat în mod constant de colegii săi de liceu pentru că în timpul pauzei de prânz căuta compania fetelor. "Ceilalţi băieţi sunt leneşi, imaturi şi interesaţi doar de sporturi prosteşti. Eu destest toate tâmpeniile astea. Ce poate fi mai prostesc decât să te agiţi ore în şir în jurul unui balon în care loveşti cu piciorul? Cu fetele poţi vorbi despre lucruri mai interesante şi sunt mult mai amuzante," spune Andy. Şi se pare că şi fetele îi apreciază compania.

Dar există mereu un preţ de plătit pentru nerespectarea regulilor sociale pe care grupul ţi le impune. Ceilalţi băieţi râd de el, îl numesc "fetiţă" şi într-o zi, după ora de sport, l-au închis într-un vestiar, l-au dezbrăcat cu forţa şi au început să îşi arunce hainele de la unul la altul, în timp ce el încerca disperat să şi le recupereze. Profesorul de sport a intrat şi văzând scena l-a pedepsit pe Andy pentru că a perturbat ora. "Eu eram acolo dezbrăcat în faţa tuturor şi tot eu eram pedepsit pentru că nu am spirit de echipă. A fost umilitor şi nedrept. Nu vreau să mai retrăiesc aşa ceva. A fost oribil," povesteşte Andy. "Camera mea e ca o biserică pentru mine. Mă simt aici mult mai în siguranţă decât afară. Şi nici nu prea mai văd rostul revenirii mele la liceu. Acolo domnesc atâtea animozităţi. Este foarte posibil să nu mai ies niciodată. Nu e chiar aşa de grav. Vreau să spun că uneori, este adevărat că te cam plictiseşti, dar în alte momente frizezi experienţa spirituală,” continuă el. De atunci au trecut mai multe luni, iar pe uşa camerei din care Andy refuză să mai iasă este un afiş pe care scrie: "Rămâneţi afară sau veţi muri în chinuri atroce"!»

Ne-a atras atenţia faptul că Andy utilizează cuvintele "experienţă spirituală". Este adevărat că de milenii au existat călugări, sihaştrii, fiinţe care se izolau în natură pentru a-L găsi pe Dumnezeu. Totuşi, a compara această retragere din social cu izolarea spirituală a eremiţilor este ca şi cum ai compara anorexia (boală care se manifestă prin perturbarea comportamentului alimentar şi refuzul de a mânca) cu realizarea conştientă a postului complet doar cu apă. După cum vedem în cazul lui Andy retragerea se produce pentru a fugi de oamenii care l-au făcut - în viziunea lui - să sufere pe nedrept, din orgoliu rănit, din frică, din nesiguranţă, din incapacitatea de a-şi găsi locul în societate. Ce-i drept, într-o societate care nu face mai nimic pentru a-l ajuta să se adapteze. O societate care are ea însăşi probleme din ce în ce mai mari şi care îi respinge cu înverşunare pe cei care îndrăznesc să fie altfel decât "turma".

Sindromul celor ce trăiesc fără a avea grija zilei de mâine

Retragerea socială acută rămâne unul dintre cele mai enigmatice mistere ale psihologiei. Specialiştii nu au căzut de acord dacă este vorba despre o nouă tulburare de comportament sau despre un fenomen social. Au reuşit însă să traseze câteva linii directoare.

Conform statisticilor, cei care suferă de această tulburare sunt de obicei băieţi provenind din familii cu o anumită situaţie materială, care le permite părinţilor să îi întreţină şi să le ofere propria cameră. Nu apar astfel de cazuri şi în păturile sărace ale populaţiei. Acolo copiii sunt obligaţi să muncească de timpuriu şi cresc împărţind aceeaşi cameră sau chiar acelaşi pat. Specialiştii vorbesc despre acest sindrom ca fiind boala celor bogaţi, care trăiesc fără a avea grija zilei de mâine şi îşi pot plăti anumite comodităţi. Acesta este şi motivul pentru care acest fenomen apare tocmai în ţările în care nivelul de trai este foarte ridicat şi care au un nivel înalt de tehnologizare.

Un studiu guvernamental american publicat în 2002 defineşte sindromul retragerii sociale acute ca fiind: "retragerea totală a individului din societate, timp de cel puţin şase luni." Conform acestui studiu au fost constatate în SUA 5.243 de cazuri în anul 2001 şi dintre acestea 65% aveau vârste între 16 şi 20 de ani.

În Japonia, ţara cu cel mai înalt grad de tehnologizare, specialiştii vorbesc despre peste 1 milion de cazuri de tineri şi adolescenţi care suferă de această tulburare. Sunt numiţi "hikikomori" şi reprezintă 6% din populaţia totală având această vârstă şi 12% dintre tinerii de sex masculin. Există prin ei cazuri care refuză să îşi părească camera de mai bine de 10 ani.

În mass-media internaţională aceşti adolescenţi retraşi din lume au fost calificaţi în repetate rânduri drept un pericol social, drept sociopaţi violenţi care ameninţă comunitatea. Această etichetare a lor de către presă a apărut în urma unui caz din Japonia. Un tânăr de 17 ani a deturnat un autobuz, a luat ostateci mai mulţi călători şi în final a omorât o persoană. În toate ziarele acest tânăr a fost prezentat drept dovadă a periculozităţii pe care tinerii care se retrag din societate o reprezintă, întrucât avusese la un moment dat o astfel de perioadă. În realitate el fusese internat cu forţa într-o clinică de psihiatrie de părinţii săi şi făcuse acest gest disperat "pentru a-i pedepsi". Specialiştii arată în unanimitate că violenţele sunt rare în cazul acestei tulburări, mai degrabă fiind prezente tendinţele către suicid, agorafobia (teama de spaţii deschise), insomniile, comportamentele regresive sau ameninţările neduse la îndeplinire.

Dintr-o lume dezumanizată într-o lume virtuală

De cele mai multe ori elementul declanşator pare să fie un eşec şcolar, hărţuirea de către colegi sau finalul nefericit al unei poveşti de dragoste. Unii psiho-sociologi consideră acest fenomen ca fiind mai degrabă o problemă socială, legată de crizele de maturizare specifice acestei vârste, când are loc trecerea de la rolurile de adolescent şi tânăr la rolul de adult într-o lume tot mai contradictorie şi mai exigentă.

Alţii explică aceste cazuri prin lipsa acută din societatea modernă a ceea ce literatura de specialitate numeşte "ritualuri de trecere". Acest termen a fost introdus de etnologul Arnold van Gennep pentru a descrie acele ceremonii care marchează modificarea statutului social sau sexual al unui individ. Maturizarea sexuală de la pubertate şi adolescenţă, căsătoria, naşterea primului copil, menopauza, etc. sunt momente cheie din viaţa unei fiinţe umane care implică adoptarea unor comportamente noi şi renunţarea la cele familiare, exersate până atunci, care ofereau o anumită siguranţă. Intrarea într-un alt grup social implică aşteptări diferite din partea celorlalţi, iar adaptarea este mult facilitată de existenţa unor modele care sa permită familiarizarea cu noul rol.

Ritualurile de trecere constau deci dintr-o ceremonie şi o serie de probe care îl ajută pe individ să acceadă în mod conştient la o nouă identitate socială. Adolescenţa este din acest punct de vedere un moment critic, întrucât presupune transformări simultane pe multiple planuri: biologic (corporal), sexual, emoţional, social şi chiar juridic.

Acest fond de confuzie şi instabilitate îi face pe adolescenţi cei mai vulnerabili din toate categoriile faţă de presiunile societăţii moderne - numită deseori şi "Meritocraţie". Banii, competiţia, imaginea şi succesul ca valori principale, lipsa unor modele autentice care să îi ajute pe adolescenţi să îşi accepte noua identitate, sunt în viziunea specialiştilor factorii care îi determină pe aceştia să refuze o lume care nu le sprijină maturizarea. Tot societatea hipertehnologizată este cea care le oferă şi cadrul în care să se refugieze.

Apariţia la scară tot mai largă a unor lumi virtuale: jocurile pe calculator, internetul, televizorul, cinematografia, precum şi incitarea mediatică a tinerilor să consume tot mai mult astfel de produse, le oferă cea mai la îndemână soluţie. Atunci când realitatea îi dezamăgeşte ei sunt tentaţi în mod automat să îşi găsească refugiul în astfel de spaţii virtuale. În spatele unui "avatar" (aparenţa pe care o adoptă un internaut în universul virtual, deseori simbolizată printr-o imagine) ei pot avea acolo orice identitate doresc, fără a se simţi expuşi şi fără a fi sancţionaţi.

Jerry Koepp, directorul Centrului de reabilitare pentru tineri din Orlando se întreabă, dată fiind apariţia acestui fenomen exclusiv la oraş: "Există ceva din mediul urban care contribuie la problemă? Un factor care ne scapă este că pentru mulţi tineri modul de viaţă american, adoptat şi în alte ţări "civilizate" este teribil de plictisitor. Chiar şi pentru cei care au suficienţi bani şi maşină personală, pur şi simplu nu mai există nimic interesant de făcut şi nici un loc de văzut. Iar cu viaţa de familie este chiar şi mai rău, au modelul unor părinţi nepăsători care nu pot comunica cu copii lor sau care refuză să abordeze problema acestei apatii cu ei. Avem toţi aceşti copii care sunt constant supuşi presiunilor vieţii şcolare sau care ţin prea mult la reputaţia şi imaginea lor în faţa grupului. Şi în ciuda strădaniilor lor nu reuşesc să se identifice cu cultura de masă şi sunt forţaţi să suporte situaţii academice sau de viaţă cotidiană care nu-i provoacă şi nici nu îi implică suficient. Şi astfel aleg calea minimei rezistenţe, aceea de a sta închişi în camera lor."

Vorbind despre numărul tot mai mare de cazuri înregistrate în SUA, el adaugă: "America riscă să devină o naţiune care suferă de retragere socială acută – din cauza auto-centrismului său şi a răcelii faţă de străini. Este pur şi simplu o consecinţă a unui sistem social care s-a prăbuşit. Cum din ce în ce mai mulţi tineri refuză să fie asimilaţi în curentul cultural principal şi resping valorile centrale ale acestuia, riscăm să călcăm pe urmele Japoniei. Cred că numărul de cazuri de retragere socială acută va creşte exponenţial în anii care vor veni."

de Angela Anghel

Sindromul lumii rele

Violenţa mass media şi cultivarea fricii

După cum ştiţi, cei care spun poveştile, într-o anumită cultură, sunt cei care guvernează comportamentul uman. Cândva aceştia erau părinţii, şcoala, biserica sau comunitatea. Acum sunt doar o mână de conglomerate comerciale care nu au nimic de zis, dar au mari afaceri de vândut."

George Gerbner

(1919-2005)

Lansat în Portugalia, la Avanca Film Festival, în iulie 2010, acest nou film, "The Mean World Syndrome", în regia lui Jeremy Earp, unul dintre creatorii lui Consuming Kids, readuce în actualitate munca de o viaţă a unui împătimit, George Gerbner, care a pus în dezbatere, la modul ştiinţific şi nu simplist - cum s-a procedat permanent, încă de la începuturile filmelor sonorizate - o problemă presantă şi mai mult decât actuală, a violenţei generalizate propagată prin toate variantele mass media şi a efectelor ei cumulative asupra unor spectatori frecvenţi, de toate vârstele, dar în special asupra copiilor, cărora le poate modela comportamentul şi caracterul, într-un mod total nedorit.

Vezi și

Timp de ani de zile dezbaterea s-a purtat, cu furie şi desigur subiectivism, între savanţi, politicieni şi părinţi îngrijoraţi, privind efectele violenţei asupra spectatorilor, dar, din păcate, la modul intenţionat cred eu, disputa s-a cantonat pe viziunea trivializată a inducerii unui comportament mimetic imediat, eroare care, lăsând la o parte excepţiile de la regulă, le-a permis manipulatorilor mass media să ridiculizeze cu uşurinţă acest gen de acuzaţii, care nu puteau rezista în faţa unei analize ştiinţifice mai profunde.

Născut în Budapesta şi emigrat în SUA la finalul anului 1939, George Gerbner obţine o licenţă în jurnalism la University of California, Berkeley, în 1942, un an mai târziu înrolându-se în Oficiul Serviciilor Strategice, precursorul CIA, pentru a putea participa la război, fiind persoana care l-a identificat şi arestat pe prim-ministrul fascist al Ungariei.

Ca decan al Annenberg School for Communication de la University of Pennsylvania (1964–1989), Gerbner iniţiază în 1968, "Proiectul de cercetare a indicatorilor culturali", pentru a documenta tendinţele manifestate de emisiunile televizate şi modul cum schimbările acestora afectează viziunea telespectatorilor asupra lumii.

Gerbner inventează expresia de "sindrom al lumii rele", pentru a descrie sugestiv faptul că persoanele care urmăresc foarte multe emisiuni TV sunt mult mai dispuse să perceapă lumea ca pe un loc periculos şi înfricoşător, datorită cultivării unui climat cultural atotcuprinzător, care induce un sentiment accentuat de insecuritate, o percepţie exagerată a riscurilor şi pericolelor şi, ceea ce este cel mai grav, o predilecţie dictată de frică de a evita atacarea rădăcinilor problemelor sociale grave, curente şi de a prefera o "rezolvare" politică a acestora, prin favorizarea măsurilor represive statale, în perspectiva unei siguranţe iluzorii (şi vă reamintesc opinia lui Jacque Fresco: nici o problemă socială nu va fi rezolvată vreodată de politicieni, prin legislaţie).

Gerbner a depus mărturie în faţa subcomitetului pentru comunicaţii al Congresului SUA, afirmând în plen:

"[...] oamenii temători sunt mult mai dependenţi, mult mai uşor de manipulat şi controlat, mult mai dispuşi să accepte măsuri aspre şi linii politice dure. Ei ar putea chiar accepta şi saluta represiunea, dacă aceasta le promite să-i elibereze de propria lor nesiguranţă."

Conceptul de "sindrom al lumii rele" are la bază, desigur, teoria socială a cultivării, dezvoltată de Gerbner, care examinează efectele globale, pe termen lung, ale televiziunii americane asupra telespectatorilor.

George Gerbner şi colaboratorul său, Stephen Mirirai, susţineau că îngrijorarea generală cu privire la efectele televiziunii asupra publicului provine din centralizarea fără precedent a televiziunii în cultura americană.

Ei au postulat că televiziunea, ca mijloc de comunicare în masă, s-a transformat într-un mediu simbolic comun, ce funcţionează ca un liant între comunităţi diferite, forţând socializarea umană numai prin respectarea unor roluri şi comportamente standardizate, ajungând să compare puterea actuală a televiziunii cu cea a religiei, al cărei rol de formator de opinii a reuşit să-l substituie, treptat, în epoca modernă.

Analiza fenomenului cultivării este o teorie pozitivistă, în cele din urmă, fiindcă pleacă de la premisa existenţei unei realităţi obiective şi a unei cercetări bazată pe valori neutre, fiind la fel de actuală şi astăzi, deoarece un studiu din 2004 - condus de doi cercetători, Jennings Bryant şi Dorina Miron - care a comparat peste 2.000 de articole publicate în trei dintre cele mai mari ziare, începând din 1956, a revelat că această teorie se află pe locul trei într-un clasament al instrumentelor de analiză a mass media.

Gerbner afirma că în timp ce religia şi educaţia au jucat rolul anterior, primordial, în conturarea preferinţelor şi tendinţelor sociale, acum:

"[...] televiziunea este sursa celor mai larg împărtăşite imagini şi mesaje din istorie. Televiziunea cultivă, din copilărie, exact acele predispoziţii şi preferinţe ce erau obţinute altădată din cu totul alte surse. Tiparele repetitive ale televiziunii, mesajele şi imaginile transmise în masă, formează opinia majoritară şi conturează mediul simbolic comun. Datorită accesibilităţii şi difuzării în masă, televiziunea a devenit 'braţul cultural central al întregii societăţi.'"

Dar televiziunea, departe de a avea o influenţă benefică, serveşte în realitate, aproape exclusiv, în scop de manipulare:

"[...] esenţa conştiinţei cultivată de televiziune nu se referă, de fapt, la atitudini specifice sau opinii, ci, mai degrabă, la presupuneri făcute pe seama unor realităţi şi standarde de analiză, în baza cărora sunt trase concluzii."

Faptul este cu atât mai grav cu cât statisticile americane revelau de multă vreme o durată medie de vizionare de peste şapte ore pe zi, oferind astfel "un sistem centralizat de creare a istoriei".

Gerbner mergea chiar mai departe, afirmând că rolul majoritar al televiziunii este de a stabiliza tiparele sociale şi de a cultiva o rezistenţă habotnică la schimbare, fiindcă am ajuns să trăim cu toţii numai prin prisma teoriilor şi poveştilor furnizate prin ştiri, filme şi reclame, care sunt cu atât mai puţin adevărate, cu cât sunt destinate unui segment populaţional mai vast, pe perioade mai îndelungate.

El a analizat, cu precădere, efectele violenţei portretizate de televiziune asupra telespectatorilor americani, fiindcă a avut convingerea intimă că violenţa este mesajul primordial al mass media şi, pentru a-şi ilustra speculaţiile iniţiale, a demarat un amplu sondaj de opinie în 1968, în special pentru a contoriza efectele violenţei dramatice, pe care o definea ca "expresia făţişă a forţei sau doar a ameninţării cu forţa, ca parte a complotului".

Teoria cultivării a fost prezentată adesea simplist, fiindcă ea este doar partea a treia a unei triple strategii, cea denumită "a indicatorilor culturali" (mă întreb dacă Gerbner nu a ales deliberat o denumire atât pe paşnică, pentru a camufla, cumva, incisivitatea cu care diseca domeniile subversive ale mass media).

Prima parte a strategiei sale este cea a "analizei procesului instituţional", care investiga, de fapt, modul cum fluxul mesajelor mass media este produs şi administrat, cum sunt luate deciziile şi cum funcţionează real organizaţiile mass media, punând, într-un final, întrebarea:

Care sunt procesele, presiunile şi constrângerile care influenţează şi stau la baza producţiei conţinutului mass media ?

Cred că această primă componentă strategică ne-ar putea explica, de exemplu, de ce popularitatea scenelor de tortură, difuzate prin mass media, a atins maximul istoric exact în 2003, anul demarării războaielor de cotropire ale acestui mileniu.

A doua parte a strategiei este cunoscută drept "analiza mesajelor sistemului", care a fost folosită începând din 1967, pentru a descoperi şi reliefa cele mai stabile şi mai repetabile mesaje şi imagini din conţinutul mass media, cu referire la violenţă, rasă şi apartenenţă etnică, sex şi ocupaţie, întrebarea finală fiind, în acest caz:

Care sunt tiparele predominante ale imaginilor, mesajelor şi faptelor, valorilor şi lecţiilor, exprimate prin emisiunile mass media ?

Şi, aşa cum afirmam anterior, ultima parte a strategiei era, o dată cumulate informaţiile de bază, cea a analizei cultivării, prin întrebarea fundamentală:

Care este relaţia dintre atenţia acordată acestor mesaje şi concepţiile audienţei asupra realităţii sociale concrete ?

Analiza cultivării, în societatea americană, l-a condus pe Gerbner la definirea a două tendinţe majore manifestate la modul generalizat:

1. Conturarea opiniei majoritare şi rezonanţa

Deşi există multe culturi diferite în SUA, fiecare fiind caracterizată de propriul bagaj de credinţe, valori, atitudini şi tradiţii, ce o definesc ca pe o cultură unică, există cu toate acestea un numitor comun, televiziunea, responsabilă, aproape în totalitate, de formularea opiniei publice majoritare.

Fie prin conturarea opiniei majoritare, fie prin rezonanţă, cultivarea produce efecte de ordin primar sau secund, mai întâi prin asimilarea faptelor aşa cum sunt prezentate, apoi prin formularea de ipoteze şi presupuneri despre alte probleme, mai generale, care privesc întreg mediul social, ca atare.

2. Manifestarea sindromului lumii rele - care, în perspectiva lui Gerbner, ar putea fi definit prin trei declaraţii principale:

- majoritatea oamenilor sunt egoişti şi nu le pasă decât de ei înşişi;

- nu poţi fi suficient de prevăzător atunci când ai de a face cu oameni;

- majoritatea oamenilor ar profita de tine, dacă le-ai oferi ocazia.

Cred că toate acestea ilustrează perfect cauzele însingurării cronice, dictate de teamă, care caracterizează ciudata societate capitalistă, aceasta fiind prima fază ce trebuie atinsă de un stat corupt, din strategia definită cu milenii în urmă, "divide et impera", fiindcă numai astfel se poate explica cum, în film, un american cât uşa unui hambar, aproape imposibil de prins complet în cadru, declară că se simte în siguranţă numai cu o armă în buzunar, când un astfel de individ ar fi suficient să se încrunte la tine, ca să te convingă să-l ocoleşti, cu cartier cu tot.

În aceeaşi ordine de idei, Orson Welles şi piesa sa radiodifuzată, "Războiul lumilor", la fel ca şi exagerarea efectelor panicii provocate, cred că au făcut parte dintr-un prim test de verificare a gradului de teamă ce poate fi indusă în rândul populaţiei, prin mass media, în perspectiva unui al doilea război mondial care se afla de multă vreme pe "planşetele" ocultei mondiale.

Teoria lui Gerbner a fost desigur criticată şi minimalizată de diverşi "cercetători echidistanţi" ai fenomenului mass media şi mă văd nevoit să le dau dreptate, cumva, fiindcă deşi a condus la definirea unei metode euristice de identificare a manipulării, concentrarea exclusivistă pe propagarea violenţei este punctul ei slab, dar trebuie să şi recunoaştem că un om nu poate demonta de unul singur intimitatea mecanismelor imaginate de armatele plătite ale stăpânilor lumii, pentru a ne supune şi intimida pe vecie.

Alţi cercetători i-au continuat opera, aprofundând fenomenul şi extinzând valabilitatea principiilor, ca Schroeder, care elabora în 2005 modelul cognitiv euristic sau Salmi, care în 2007 se raporta la manipularea capitalului social sau Diefenbach şi West, în acelaşi an, care defineau efectele televiziunii asupra sănătăţii mentale, ca Reimer şi Rosengren, care subliniau, încă din 1990, tiparul impunerii de valori materialiste prin vizionarea programelor aşa-zise de divertisment sau Carveth şi Alexander, care subliniau distorsionarea imaginii realităţii sociale prin crearea de stereotipuri ale celor două sexe ş.a.m.d.

În concluzie, opera lui Gerbner aparţine unui deschizător de drumuri, care a iniţiat ştiinţific operaţiunea de expunere a mecanismelor intime de manipulare socială, prin violenţă, ce stau la baza fenomenului mass media, apariţia şi generalizarea internetului uşurând substanţial, însă - prin accesul la surse alternative de informare - demolarea mitului monopolului informaţional deţinut de trusturile de telecomunicaţii, care prin meschinărie şi mercantilism ne-au îndreptat încet dar sigur către acceptarea legislaţiei represive a statului fascist global, cu reprezentări gen Codex Alimentarius sau ACTA.

"Credeam că ştiu totul, privind modul cum părinţii de azi au ajuns să fie mult mai temători decât cu o generaţie în urmă. Apoi am început să privesc 'The Mean World Syndrome' şi am fost uluită ! Dintr-o dată toate piesele se potriveau: mass media – bani – părinţi - paranoia. L-am făcut pe soţul meu să vină şi să privească împreună cu mine, fiindcă mi-a dat lumea peste cap. Şi mi-aş dori ca toată lumea să-l poată privi!"

Lenore Skenazy

Autor al "Free-Range Kids"

Jurnalism

joi, 2 august 2012

Retragerea Sociala -Sindrom sau Afectiune

Europa privită din viitor

Hrana vie

Duda a pus mâna pe Casa Regală

Nu poti multiplica bogatia divizand-o !

Evolutia Laptop - Cântărea 5,44 kg

Miracolul din Noua Zeelandă - LYPRINOL

Locul unde Cerul se uneste cu Pamantul

Fii propriul tău nutriționist

Maya ramane o civilizatie misterioasa

Slăbești daca esti motivat

Serbet de ciocolata

Medicament retras - folosit în diabet

Brexit-ul - Spaima Europei

Virusul Misterios

Sistemele solare - apă caldă

Aparitia starii de insolventa

TRUMP ESTE PRESEDINTE