Sindromul retragerii sociale acute – unul dintre efectele unei societăţi bolnave
Motto: „Societatea occidentală contemporană, în
pofida progreselor sale materiale, intelectuale şi politice, duce tot mai puţin
la îmbunătăţirea stării de sănătate mintală a fiinţei umane şi tinde să
submineze în individ securitatea personală, fericirea, raţiunea şi capacitatea
de a iubi" - Eric Fromm, psiholog şi psihanalist
A apărut iniţial în Japonia.
Acolo mii de adolescenţi şi tineri se rup de lumea în care trăiesc şi refuză
timp de mai multe luni, sau uneori chiar ani, să iasă din camerele lor. S-a
crezut iniţial că este o tulburare specifică societăţii şi culturii japoneze.
Apariţia unor numeroase cazuri în ţările cu cel mai înalt nivel de trai din
lume: SUA, Australia, Canada şi Marea Britanie face însă din această tulburare
o problemă a civilizaţiei moderne. Psihologii vorbesc despre sindromul
retragerii sociale acute ca fiind boala "junglelor urbane" înalt
tehnologizate şi caracterizate de violenţă, nesiguranţă, competiţie acerbă şi
lipsa unor valori autentice.
Un articol publicat de
revista americană "Pavement magazine" atrage atenţia asupra acestui
fenomen în continuă creştere. «Sindromul apare doar la adolescenţii din oraşe.
Dintr-o dată, aceştia se închid în camera lor şi rămân acolo – uneori, ani în
şir. Dacă părinţii acestor tineri încearcă să întreprindă ceva pentru a-i
împiedica, aceştia ameninţă că se vor sinucide sau că vor deveni violenţi şi îi
vor ataca. În consecinţă, părinţii nu fac nimic.
Andy, un adolescent american
de 17 ani nu şi-a părăsit camera de opt luni. El era tachinat în mod constant
de colegii săi de liceu pentru că în timpul pauzei de prânz căuta compania
fetelor. "Ceilalţi băieţi sunt leneşi, imaturi şi interesaţi doar de
sporturi prosteşti. Eu destest toate tâmpeniile astea. Ce poate fi mai prostesc
decât să te agiţi ore în şir în jurul unui balon în care loveşti cu piciorul?
Cu fetele poţi vorbi despre lucruri mai interesante şi sunt mult mai amuzante," spune Andy. Şi se pare că şi
fetele îi apreciază compania.
Dar există mereu un preţ de
plătit pentru nerespectarea regulilor sociale pe care grupul ţi le impune.
Ceilalţi băieţi râd de el, îl numesc "fetiţă" şi într-o zi, după ora
de sport, l-au închis într-un vestiar, l-au dezbrăcat cu forţa şi au început să
îşi arunce hainele de la unul la altul, în timp ce el încerca disperat să şi le
recupereze. Profesorul de sport a intrat şi văzând scena l-a pedepsit pe Andy
pentru că a perturbat ora. "Eu eram acolo dezbrăcat în faţa tuturor şi tot
eu eram pedepsit pentru că nu am spirit de echipă. A fost umilitor şi nedrept.
Nu vreau să mai retrăiesc aşa ceva. A fost oribil," povesteşte Andy.
"Camera mea e ca o biserică pentru mine. Mă simt aici mult mai în siguranţă
decât afară. Şi nici nu prea mai văd rostul revenirii mele la liceu. Acolo
domnesc atâtea animozităţi. Este foarte posibil să nu mai ies niciodată. Nu e
chiar aşa de grav. Vreau să spun că uneori, este adevărat că te cam
plictiseşti, dar în alte momente frizezi experienţa spirituală,” continuă el.
De atunci au trecut mai multe luni, iar pe uşa camerei din care Andy refuză să
mai iasă este un afiş pe care scrie: "Rămâneţi afară sau veţi muri în
chinuri atroce"!»
Ne-a atras atenţia faptul că
Andy utilizează cuvintele "experienţă spirituală". Este adevărat că
de milenii au existat călugări, sihaştrii, fiinţe care se izolau în natură
pentru a-L găsi pe Dumnezeu. Totuşi, a compara această retragere din social cu
izolarea spirituală a eremiţilor este ca şi cum ai compara anorexia (boală care
se manifestă prin perturbarea comportamentului alimentar şi refuzul de a mânca)
cu realizarea conştientă a postului complet doar cu apă. După cum vedem în
cazul lui Andy retragerea se produce pentru a fugi de oamenii care l-au făcut -
în viziunea lui - să sufere pe nedrept, din orgoliu rănit, din frică, din
nesiguranţă, din incapacitatea de a-şi găsi locul în societate. Ce-i drept,
într-o societate care nu face mai nimic pentru a-l ajuta să se adapteze. O
societate care are ea însăşi probleme din ce în ce mai mari şi care îi respinge
cu înverşunare pe cei care îndrăznesc să fie altfel decât "turma".
Sindromul celor ce trăiesc
fără a avea grija zilei de mâine
Retragerea socială acută
rămâne unul dintre cele mai enigmatice mistere ale psihologiei. Specialiştii nu au căzut de
acord dacă este vorba despre o nouă tulburare de comportament sau despre un
fenomen social. Au reuşit însă să traseze câteva linii directoare.
Conform statisticilor, cei
care suferă de această tulburare sunt de
obicei băieţi provenind din familii cu o anumită situaţie materială, care le
permite părinţilor să îi întreţină şi să le ofere propria cameră. Nu apar
astfel de cazuri şi în păturile sărace ale populaţiei. Acolo copiii sunt
obligaţi să muncească de timpuriu şi cresc împărţind aceeaşi cameră sau chiar
acelaşi pat. Specialiştii vorbesc despre acest sindrom ca fiind boala celor
bogaţi, care trăiesc fără a avea grija zilei de mâine şi îşi pot plăti anumite
comodităţi. Acesta este şi motivul
pentru care acest fenomen apare tocmai în ţările în care nivelul de trai este
foarte ridicat şi care au un nivel înalt de tehnologizare.
Un studiu guvernamental
american publicat în 2002 defineşte sindromul retragerii sociale acute ca
fiind: "retragerea totală a individului din societate, timp de cel puţin
şase luni." Conform acestui studiu au fost constatate în SUA 5.243 de
cazuri în anul 2001 şi dintre acestea 65% aveau vârste între 16 şi 20 de
ani.
În Japonia, ţara cu cel mai
înalt grad de tehnologizare, specialiştii vorbesc despre peste 1 milion de
cazuri de tineri şi adolescenţi care suferă de această tulburare. Sunt numiţi
"hikikomori" şi reprezintă 6% din populaţia totală având această
vârstă şi 12% dintre tinerii de sex masculin. Există prin ei cazuri care refuză
să îşi părească camera de mai bine de 10 ani.
În mass-media internaţională
aceşti adolescenţi retraşi din lume au fost calificaţi în repetate rânduri
drept un pericol social, drept sociopaţi violenţi care ameninţă comunitatea.
Această etichetare a lor de către presă a apărut în urma unui caz din Japonia.
Un tânăr de 17 ani a deturnat un autobuz, a luat ostateci mai mulţi călători şi
în final a omorât o persoană. În toate ziarele acest tânăr a fost prezentat
drept dovadă a periculozităţii pe care tinerii care se retrag din societate o
reprezintă, întrucât avusese la un moment dat o astfel de perioadă. În
realitate el fusese internat cu forţa într-o clinică de psihiatrie de părinţii
săi şi făcuse acest gest disperat "pentru a-i pedepsi". Specialiştii
arată în unanimitate că violenţele sunt rare în cazul acestei tulburări, mai
degrabă fiind prezente tendinţele către suicid, agorafobia (teama de spaţii
deschise), insomniile, comportamentele regresive sau ameninţările neduse la
îndeplinire.
Dintr-o lume dezumanizată
într-o lume virtuală
De cele mai multe ori
elementul declanşator pare să fie un eşec şcolar, hărţuirea de către colegi sau
finalul nefericit al unei poveşti de dragoste. Unii psiho-sociologi consideră
acest fenomen ca fiind mai degrabă o problemă socială, legată de crizele de
maturizare specifice acestei vârste, când are loc trecerea de la rolurile de
adolescent şi tânăr la rolul de adult într-o lume tot mai contradictorie şi mai
exigentă.
Alţii explică aceste cazuri
prin lipsa acută din societatea modernă a ceea ce literatura de specialitate
numeşte "ritualuri de trecere". Acest termen a fost introdus de
etnologul Arnold van Gennep pentru a descrie acele ceremonii care marchează
modificarea statutului social sau sexual al unui individ. Maturizarea sexuală
de la pubertate şi adolescenţă, căsătoria, naşterea primului copil, menopauza,
etc. sunt momente cheie din viaţa unei fiinţe umane care implică adoptarea unor
comportamente noi şi renunţarea la cele familiare, exersate până atunci, care
ofereau o anumită siguranţă. Intrarea într-un alt grup social implică aşteptări
diferite din partea celorlalţi, iar adaptarea este mult facilitată de existenţa
unor modele care sa permită familiarizarea cu noul rol.
Ritualurile de trecere
constau deci dintr-o ceremonie şi o serie de probe care îl ajută pe individ să
acceadă în mod conştient la o nouă identitate socială. Adolescenţa este din
acest punct de vedere un moment critic, întrucât presupune transformări
simultane pe multiple planuri: biologic (corporal), sexual, emoţional, social
şi chiar juridic.
Acest fond de confuzie şi
instabilitate îi face pe adolescenţi cei mai vulnerabili din toate categoriile
faţă de presiunile societăţii moderne - numită deseori şi
"Meritocraţie". Banii, competiţia, imaginea şi succesul ca valori
principale, lipsa unor modele autentice care să îi ajute pe adolescenţi să îşi
accepte noua identitate, sunt în viziunea specialiştilor factorii care îi determină
pe aceştia să refuze o lume care nu le sprijină maturizarea. Tot societatea
hipertehnologizată este cea care le oferă şi cadrul în care să se refugieze.
Apariţia la scară tot mai
largă a unor lumi virtuale: jocurile pe calculator, internetul, televizorul,
cinematografia, precum şi incitarea mediatică a tinerilor să consume tot mai
mult astfel de produse, le oferă cea mai la îndemână soluţie. Atunci când
realitatea îi dezamăgeşte ei sunt tentaţi în mod automat să îşi găsească
refugiul în astfel de spaţii virtuale. În spatele unui "avatar"
(aparenţa pe care o adoptă un internaut în universul virtual, deseori
simbolizată printr-o imagine) ei pot avea acolo orice identitate doresc, fără a
se simţi expuşi şi fără a fi sancţionaţi.
Jerry Koepp, directorul
Centrului de reabilitare pentru tineri din Orlando se întreabă, dată fiind
apariţia acestui fenomen exclusiv la oraş: "Există ceva din mediul urban
care contribuie la problemă? Un factor care ne scapă este că pentru mulţi
tineri modul de viaţă american, adoptat şi în alte ţări "civilizate"
este teribil de plictisitor. Chiar şi pentru cei care au suficienţi bani şi
maşină personală, pur şi simplu nu mai există nimic interesant de făcut şi nici
un loc de văzut. Iar cu viaţa de familie este chiar şi mai rău, au modelul unor
părinţi nepăsători care nu pot comunica cu copii lor sau care refuză să
abordeze problema acestei apatii cu ei. Avem toţi aceşti copii care sunt
constant supuşi presiunilor vieţii şcolare sau care ţin prea mult la reputaţia
şi imaginea lor în faţa grupului. Şi în ciuda strădaniilor lor nu reuşesc să se
identifice cu cultura de masă şi sunt forţaţi să suporte situaţii academice sau
de viaţă cotidiană care nu-i provoacă şi nici nu îi implică suficient. Şi
astfel aleg calea minimei rezistenţe, aceea de a sta închişi în camera
lor."
Vorbind despre numărul tot
mai mare de cazuri înregistrate în SUA, el adaugă: "America riscă să
devină o naţiune care suferă de retragere socială acută – din cauza
auto-centrismului său şi a răcelii faţă de străini. Este pur şi simplu o
consecinţă a unui sistem social care s-a prăbuşit. Cum din ce în ce mai mulţi
tineri refuză să fie asimilaţi în curentul cultural principal şi resping
valorile centrale ale acestuia, riscăm să călcăm pe urmele Japoniei. Cred că
numărul de cazuri de retragere socială acută va creşte exponenţial în anii care
vor veni."
de Angela Anghel